sarcasm
dupa ultimul schimb de comentarii tind sa cred ca sarcasmul nu mai e ceea ce era altadata. Sau asemenea lui Maruta, mi-am pierdut simtul umorului. Iata o mostra “good old times”. Bazzzzinga!
seamana, da’ nu rasare
o foarte buna prietena imi povestea ce film a vazut si cand o intrebam cine a jucat in el…pauza. Pur si simplu nu retinea numele actorilor. Nici a actritelor. Stia in ce alte filme au mai jucat, dar nu imi putea spune titlul filmului ci mi-l povestea si pe acela. Prietena mea a inregistrat progrese majore, asa ca am taiat-o de pe lista celor care au asociat poza cu articolul din revista de mare tiraj si un si mai mare respect (si asta spune tot) … Kaufland. Da, e putin cam mult sa spui “revista”. E spam-ul din cutia postala pe care rasfoindu-l iti dai seama ca icrele, pateul, crema de pantofi si chipsurile pe care le cumperi de la “bolda” de sub blocul tau nu sunt cu mult mai scumpe decat la hipermarket. Ah, si cand alegi vinul nu trebuie sa suporti duhoarea mancarii pentru caini!
Draga redactie,
dupa ce am plans cu lacrimi citind bancurile si am facut indigestie doar la vederea pozelor din sectiunea Recomandari culinare nu mi-a ramas decat sa va acord, in aplauzele frenetice ale publicului, premiul “Rateul anului” la categoria “Recunoasteti personajul? ”
Semnat: inca o cititoare infidela
pentru cei ce nu găteşte
ficat de porc prăjit la tigaie cu cartofi copţi la cuptor
Se pofteşte vreo trei zile ficat de porc prăjit la tigaie. Se cumpără într-un mare final ficatul. Se curătă şi se pune în lapte (după gust, de la 10 minute la două ore).
Se feliază ficatul, se condimentează doar cu piper. Feliile se aşează atent în tigaia cu ulei încins. Se prăjeşte la foc mic şi pentru a evita redecorarea bucătăriei cu uleiul care sare din tigaie, se pune un capac. Se ignoră mirosul care va fi identic cu cel din ziua tăierii porcului. Untură, cârnaţi, etc. Acel miros.
După ce feliile de ficat s-au prăjit pe ambele părţi, până capătă o culoare maronie, nuanţa “oare nu e ars?!?”, se opreşte focul, se ia o bucată de ficat, se sărează (dacă puneam sare la început, ficatul s-ar fi întărit. Dar noi ştim asta, pentru că suntem deştepţi şi superiori până şi lui Jamie Oliver) şi se gustă. Acum, că totul e evident, se aruncă la gunoi conţinutul tigăii.
Noroc cu cartofii din cuptor !!! (asta în caz că ai fost pe fază, i-ai spălat şi băgat în cuptor înainte de a te apuca de circul de mai sus) pe care îi poţi savura cu unt/brânzeturi. Poţi da o raită prin frigider sau comanda o pizza pentru ca să te şi saturi cu ceva!
să ne fie de bine!
now what?!?
m-am adâncit în devorat seriale. Cum îmi trece Dexter, mă apucă House. Nebunia serialului cu diagnosticianul de o bunătate de zici că e pâinea lu’ Dumnezeu e că îmi alimentează latura “bitch”. Înafară de asta, am observat că am deprins un obicei aiurea: când mă spăl pe mâini, mi le clătesc precum chirurgii înainte de a intra în sala de operaţie. Pfu.. aiurea de tot. Mă întreb ce efect va avea Lost după ce mă uit la naufragiaţii care mai devreme sau mai târziu o iau uşor, dar sigur, pe ulei.
Aşşşşşşşaaaaaaa.. şi acum despre evenimentul care a sufocat mai toate posturile tv: ceremonia de înmormântare a lui Jacko. De morţi numai de bine, mai cu seamă că el beneficiază de circumstanţe atenuante. Extrem de atenuante.
Înainte de toate îmi fac mea culpa faţă de Dan Diaconescu şi OTV pentru că după cele câteva înmormântări de prin ţărişoara noastră am crezut că doar garsonieristul cu păr cărunt face rating şi bani din orice : OTV chiar şi după moarte. Noh, D.D… ăştia de peste ocean ţi-au făcut-o. MJ a fost toată viaţa lui o maşină de făcut bani şi nici după nu a încetat să fie. Trăiască televiziunea liberă! Atât de liberă încât la unele posturi rulau imagini de la ceremonie (pentru care probabil s-au plătit ceva drepturi de difuzare), Măriuţa din Carei cânta, draga de ea, şi invitatu’ pătruns de profunzimea momentului nu contenea cu poveştile. Un deosebit respect însă pentru protv, unde Andreea Esca şi Loredana aveau câte ceva de spus când a treia persoana, moderator purtător de coaie ochelari, a spus “ Loredana, ceremonia continuă. Haideţi să urmărim!”. Eu spun că i-au tăiat ceva din salar obraznicului. Propun să adunăm mână de la mână, că merită să primească chiar şi un bonus!
înainte şi înapoi
aflată în perioada “nu mă laud, nu mă plâng” am să vă spun totuşi că sunt încă în viaţă. Cineva cu multe sloganuri a spus că sunt multe lucruri nesigure în viaţă şi singurul lucru sigur este schimbarea. Iaca schimbarea, cucoană mare, a ajuns cu ceva bagaje în viaţa micului proletar.
Mă aflu în acel moment al vieţii în care “decizia luată va determina finalul scenariului”, zice intuiţia. E momentul pe care soţii obosiţi unul de altul îl invocă prin incantaţia “atunci când puteam să ….mai bine făceam aşa, şi nu ajungeam aici!”. Fără griji, prieteni şi prietene, că voi lua o decizie înţeleaptă, nu una emoţională că nici mie nu îmi convine imaginea unei bunicuţe care povesteşte nepoţeilor cum a dat-o-n bară în floarea vârstei.
Să trecem la chestii simpatice: în urmă cu trei săptămâni am avut un concediu frumos, peste hotare. În urmă cu o săptămână am răcit şi pentru că părea că nu îmi revin am început să iau medicamente. Deci mă tratez, cum v-am promis! Ieri mă sună fratele meu şi mă întreabă cum sunt, îi spun că sunt răcită destul de urât dar iau medicamente şi dacă stau ceva mai mult în pat decât am făcut-o până acum poate îşi vor face efectul. Întrebare de baraj din partea fratelui meu: “La cât timp după revenirea în ţară au apărut primele simptome de răceală?”. Da, aşa este… fratele meu şi al lui “optimism” incurabil l-au dus cu gândul că aş avea gripă porcină. Înainte să scoată un chestionar l-am liniştit că nu vomit slănină (din surse de încredere am auzit că una din simptomele caracteristice gripei porcine ar fi că vomiţi slănină Nu tu. Ăla bolnav! ). Bine că nu m-a făcut mama ipohondru, da’ l-a făcut pe fratele meu paranoic!
Fraţi avem, trecem la iubire! B. e bărbăţel frumos şi nu poate ieşi pe stradă fără să leşine vreo adolescentă, uneori chiar două, la apariţia lui. Uite, cum am fost azi la nuntă ( bolnavă, în comă, cum oi fi…da’ de la nuntă nu pot lipsi, monşer!) şi cum stăteam mai mulţi aşa, la masă, printre care şi o domnişoară de douăzecişiuna anişori, lăsaţi restul se aude întrebarea “nu mă întrebi de ce mă tot uit la tine?”. Gentilom, cum îi şade bine, B. spune că nu a observat. Întrebarea se repetă. Stânjenit de mesenii rămaşi fără grai, B. întreabă “de ce?” , la care răspunsul e “pentru că îmi pari cunoscut”. Nu pot să descriu confuzia momentului, dar trebuie să recunosc că la douăzecişiuna de ani e bine să nu faci aşa ceva sau dacă faci, e bine să fi prostuţă şi să nu realizezi că cei din jurul tău încearcă să nu intre în jocul tău pentru că te-ar descalifica. Incontestabil, B. e un frumuşel şi pentru asta să ne trăiască!
aş mai scrie câte ceva dar vecina de la patru geme şi gâfâie şi îmi distrage atenţia… beau un pahar cu apă rece şi mă pun să dorm.
tututututulilililiilkakakaka
Nu poţi trece cu vederea cum industria muzicală autohtonă creşte în acelaşi ritm cu inflaţia şi cursul valutar. Stai şi caşti ochii la câte trupe avem, calităţi vocale de pici pe spate, clipuri de mare valoare artistică şi cel mai important, versuri profunde. Cel mai recent trend este reprezentat cu succes de tututututu al Andei Andam şi lililili lililili ..ghici?! …hai, că ţi-am dat indicii…oh, da…Lili Sandu.
Era doar o chestiune de timp până să mă lansez şi am primit deja ideea unei piese de mare senzaţie. Va fi cu siguranţă hitul verii…trebuie doar să compun melodia, că versurile mă vor propulsa în topuri fie că vreau fie că nu: Ilkakakaka Ilkakakaka.
Mulţumesc pe această cale impresarului meu care încă nu ştie că e impresarul meu şi doresc să dedic această melodie celei care mâine mai numără o primăvară! Să ne trăieşti, Spuma!
mens sana in corpore sano
Ca în reclama “înainte şi după” o prietenă merge la sală, primeşte o cheie pentru vestiar, când ajunge acolo vede că numărul trecut pe aceasta este 80, dar dulăpioarele sunt numerotate până la treizecişiceva. Prietena a văzut multe filme în care personajul stă în faţa uşii cu numărul 9, intră, închide uşa şi numărul pică pe jumătate, devenind 6. În baza acestor vaste cunoştinţe, prietena întoaaaaaaaaaaarce uşoooooooooor numărul 80 şi – prin magie, evident – numărul se transformă în 08. Problema rezolvată! Huh, ce uşor e să vorbeşti despre prietenă!
Şedinţa de Pilates de care scriam în urmă cu ceva timp mi-a afectat şi mai grav materia cenuşie. În ceaţa care mi-a cuprins mintea nu mai ştiam unde mi-am pus adidaşii. După ce mi-am scos din cap romantismele gen “Vai, mi-am pierdut pantofii precum Cenuşăreasa!” cu replica “Copilă proastă, Cenuşăreasa şi-a pierdut un singur pantof. Tu ţi-ai pierdut ambii pantofi şi capul!”. Dă-i şi caută prin locuri nebănuite de minte. Degeaba!
După ce m-am convins că nu aveam unde să improvizez un nou loc de depozitare, am decis că i-am uitat la sala de fitness. Sun la recepţie, o rog pe fată să verifice dacă nu au găsit încălţamintea mea în vestiar şi îmi spune: “aici avem două perechi, dar sunt de bărbaţi. O pereche Nike şi …înca una”. Am de adăugat doar că apelul telefonic a fost mai scump decât adidaşii de care mă interesam.
Mi-am cumpărat altă pereche de încălţări şi după aceea adidaşii pierduţi au reapărut. Mi se pare firesc.
beep
B., băiat frumos şi serios scrie cu p*lă şi dinastea. Piticigratis scrie cu p*lă şi dinalealalte. Nu mă deranjează. Dau la o parte carnea şi dacă restul e ok, estrogenul nu e ofensat de cuvântul care începe cu p, se termină în ulă şi nu e pendulă. Nu ţin să adopt stilul, că-s o lady ce puşca mea! În rest, pace şi virtute celor care mai scapă câte-o bucată de carne pe blog.
Şi alţii au probleme cu carnea. Kanal D şi a ei intens educativă emisiune Noră pentru mama ar putea bine mersi să fie numită Noră pentru mă-ta din moment ce atunci când se dau “materiale” nu auzi decât beep. Dacă nu e beep sunt superdialoguri de genul:
- aia…ştii tu..mă-nţelegi…eu nu zic că nu…da’ nici aşaaaaaaaaaa, mă. Mă-nţelegi?
- da, da.
- sunt pe-o felie. Ai văzut? n-a zis nimic! ştie că mi-am dat seama.
- mhm
- da’ am să dovedesc. E aşa cum spun. Şi ăla…ştii.. şi el vrea caşcavalu’.
- da. Şi eu am văzut. Da’ aştept să vină ei întâi.
Ceeeeeeeeeee spuuuuuuui? Voi vă-nţelegeţi unu’ pe altu? Felicitări! Sunteţi singurii!!!
Dar nu dezlegarea sensului vieţii, dizertaţiile pe seama întrebărilor existenţiale de unde? încotro? şi de ce? ci limbajul carnivor a fost cel pentru care Gabi “Ghandi” Cristea a luat concurenţii la întrebări: de ce folosesc acest limbaj trivial, de ce nu comunică fără injurii şi atunci poate se vor înţelege. Mamele spun că nu aşa şi-au educat fii. Apoi astea, mamelor, nu acasă se învaţă. Şi să ştii, Gabi, rar dai de un limbaj vegetarian în zilele noastre pentru că noi toţi avem nevoie de o masă consistentă. Se numeşte refulare . Problema celor din emisiunea moderată de tine nu e însă de limbaj, ci de mesajul inexistent. De unde nu e, nici Gabi să nu ceară!
Copii mei, aşa e în penis tenis!
numele şi prenumele, vă rog
când va veni vremea greţurilor matinale, a burţii până la gură, a retenţiei de apă şi după vreo nouă luni să puşc un sănătos copilaş, sper să fiu inspirată şi ajutată să aleg un nume potrivit. Din punctul meu de vedere numele trebuie să te reprezinte şi ăsta e motivul pentru care abia în acea perioadă voi putea spune ce nume îmi trece prin minte. Atunci sper să fiu mai inspirată decât domnişoara M.I.A care ne încântă cu melodii din coloana sonoră Slumdog Millionaire şi care şi-a botezat copilaşul Ikhyd Edgar Arular Bronfman. În presă a apărut o variantă nefericită a numelui şi tânăra mămica le-a atras atenţia că nu e aşa ci e pe dincolo. Mămică dragă, să ştii că pentru mine erata e inutilă. Din lac în puţ.
Locul suprem îi revine Lisei Bonet sfidând bancul în care un copilaş e întrebat cum îl cheamă, îndrugă nişte Juan- Carlos- Gonzales -Eduardo- Sanches- şi- tot- aşa- trei- minute după care încheie cu “mi se spune Kike”. Superb! Revenim la Lisuca noastră că tare mult a putut sta pe gânduri până şi-a botezat plodul Nakoa-Wolf Manakauapo Namakaeha Momoa.
Doamne-ajută!
avertisment: râsul îngraşă
azi am răsfoit un site cu bancuri şi nu m-am putut abţine să nu “opresc” câteva şi pentru tine, dacă tot eşti drăguţ(ă) şi treci pe la mine să vezi ce mai fac:
dacă prostia ar înflori, ai fi demult grădină botanică
eşti atât de rămas în urmă încât la tine curcubeul e alb-negru
eşti rar precum ghidul în salamul Turist
eşti rar precum ciripitul în laptele de pasăre
are o faţă ca barza care vine să explice părinţilor că a scăpat copilul
eşti atât de ţăran încât la grădiniţă ai dat cu sapa în groapa cu nisip
eşti atât de ţăran încât porneşti televizorul cu biciul
eşti atât de ţăran încât bei Cola cu rondele de ceapă
eşti atât de ţăran încât ceri Orbit cu gust de slănină
eşti atât de ţăran încât ameţeşti pe asfalt
eşti atât de prost încât ai merita sigla Microsoft
ai o pauză între picioare încât pantalonii tăi trebuie călcaţi pe un bumerang
înspre mine clipoceşti, pârâiaş?
să corespondeze Mailer Demonu’ cu tine!
te lovesc atât de tare încât pe când cazi pe jos hainele tale vor ieşite din modă
sunt confuz, precum Adam de Ziua Mamei
s-a pierdut precum Scufiţa Roşie când a dat de casa celor 7 pitici
….şi tot aşa!